Comisia Europeană intervine pentru a ajuta mașinile electrice europene
Comisia Europeană va anunța în decembrie un nou set de măsuri pentru susținerea autoturismelor electrice. Scopul măsurilor va fi acela de a crea o categorie nouă de mașini de mici dimensiuni cu propulsie electrică și prețuri accesibile. Acesta este un efort de a contracara competiția creată de companiile chinezești, informează Reuters.
Comisia Europeană lucrează la crearea unei noi categorii auto. Aceasta se va situa între mașinile de mici dimensiuni deja existente ce cântăresc doar câteva sute de kilograme și celelalte autoturisme. CE dorește să excludă mașinile electrice de mici dimensiuni de la anumite standarde tehnologice și de siguranță pentru a numai include aceleași echipamente precum mașinile de dimensiuni complete.
Până acum, nu era clar ce se va întâmpla cu acest demers. Acum, Comisia Europeană a anunțat că deciziile vor fi făcute publice în luna decembrie a acestui an, transformând conceptul în certitudine. Demersurile vin în contextul în care mai mulți producători auto europeni au cerut standarde mai relaxate pentru vehiculele electrice de mici dimensiuni. Aceștia spun că aceste schimbări îi vor ajuta să țină pasul cu rivalii chinezi ce au acaparat piața electrică.
Cât vor costa mașinile din noua categorie?
Inclusiv CEO-ul Grupului Renault, Francois Provost, a recomandat la finalul lunii trecute ca regulațiile din industria auto în Europa să fie înghețate pe o perioadă de 10-15 ani pentru a încuraja și stimula dezvoltarea mașinilor în această nouă categorie. De asemenea, acesta a declarat că aceste autoturisme ar putea ajunge până la lungimea de 4,2 metri.
„Scopul producătorilor de autoturisme este de a produce noi mașini electrice de mici dimensiuni cu prețuri între 15.000 și 20.000 de euro, iar limitările regulațiilor influențează și prețul” a declarat Stephane Sejourne, Comisarul European pentru Industrie, în cadrul Zilei Industriei Auto de la Paris. Acesta a mai declarat faptul că pe 10 decembrie vor fi anunțate detaliile noului cadru legal.